Pe 17 septembrie 2024, TEDIHT a organizat o nouă ediție Digital Talk la CEM – Centrul de Excelență pentru Mobilă. Evenimentul, parte din seria celor dedicate beneficiarilor și potențialilor beneficiari ai proiectului, a oferit o platformă de discuții, networking și oportunități pentru IMM-urile interesate de transformarea digitală și de colaborarea cu partenerii din consorțiu, dar a adus în față și beneficiarii din primele două apeluri.
Ciprian Morcan, manager al companiei Hygia și gazda evenimentului, a deschis sesiunea, urmat de o serie de prezentări și discuții despre cum pot IMM-urile să acceseze serviciile oferite de proiect.
Oportunități pentru beneficiari și transformare digitală
Bianca Muntean, manager al Transilvania IT Cluster și coordonator al TEDIHT, a prezentat activitatea din primii doi ani de implementare, subliniind rolul esențial al partenerilor din proiect: clustere, companii și universități. De asemenea, a subliniat importanța dezvoltării competențelor digitale relevante pentru nevoile actuale ale beneficiarilor și adaptarea soluțiilor oferite de TEDIHT la cerințele specifice ale fiecărei afaceri. Bianca a punctat și faptul că procesul de transformare digitală este unul continuu, care se desfășoară pe întreaga durată de existență a unei companii.
Un alt moment important al evenimentului a fost prezentarea viitorului IQ Digital Summit Oradea, programat pentru 3 octombrie, care va reuni speakeri și lideri din domeniul tehnologiei și inovării pentru a explora noi modalități de creștere și digitalizare în rândul IMM-urilor.
Prezentări de succes și exemple concrete
În cadrul sesiunii de prezentări, INCDTIM și-a introdus unul dintre beneficiari, Transilvania Quantum, demonstrând impactul colaborării în cadrul proiectului. Antonia Duma, coordonator al Pachetului de Lucru 1 (WP1) din partea Transilvania IT Cluster, a prezentat colaborarea de succes cu PSC Automation, selectat în cadrul celui de-al doilea apel.
Reprezentând Universitatea Babeș-Bolyai, prof. Laura Dioșan a vorbit despre serviciile oferite de universitate în cadrul proiectului și a evidențiat colaborările cu doi dintre beneficiari: Clinica Medena din Oradea și CargoTrack, exemplificând cum aceste parteneriate au contribuit la dezvoltarea soluțiilor digitale personalizate.
Tot în cadrul evenimentului, Mădălina Tantana de la Hygia l-a prezentat pe Tudor Fărăgău, fondatorul startup-ului Agro Infinity, care a beneficiat de sprijinul TEDIHT în cadrul celui de-al doilea apel de selecție, împărtășind experiența și impactul pe care proiectul l-a avut asupra afacerii sale.
Lansarea Apelului 3 – Noi oportunități pentru IMM-uri
Unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului a fost anunțul lansării celui de-al treilea apel de selecție a beneficiarilor, care va începe la 1 octombrie și va fi deschis IMM-urilor interesate să își accelereze procesul de digitalizare. Apelul va fi activ timp de cinci luni, cu evaluări lunare, iar colaborarea cu noii beneficiari va dura aproximativ 6 luni.
Andreea Toma de la Hygia a detaliat pașii necesari pentru a aplica pe platforma FundingBox, explicând câmpurile și informațiile pe care doritorii trebuie să le completeze. Candidații vor fi evaluați pe baza maturității ideii de colaborare, a justificării nevoilor de servicii și a domeniilor de interes ale propunerilor. Toate cererile vor fi analizate în ordinea aplicării, iar procesul de selecție se va închide în momentul epuizării serviciilor disponibile.
În final, s-au discutat oportunitățile pentru industria digitală și modul în care TEDIHT va continua să susțină IMM-urile în procesul de transformare digitală. Evenimentul a subliniat importanța colaborării între parteneri și beneficiari, oferind o ocazie de conectare și cunoaștere pentru toți cei implicați.